Călătorii: Parisul vechi și nou

Marele celtizant francez Camille Jullian scria odată că Parisul galilor și al romanilor, strâns la început între malurile Senei, „este schița Parisului nostru”. Parisul, marele nostru Paris s-a născut, ce-i drept, pe o insulă: Cité, naosul Parisului. Și când se compară acest „naos”, această „arcă” a orașului antic, cu ceea ce a devenit acest oraș în cursul veacurilor, nu-ți poți opri stima și recunoștința față de cei care au realizat acest monument al timpurilor, această capodoperă a activității umane.

Mai mult chiar: e lucru de mirare când urmărești cu răbdare, de-a lungul a două milenii, sporirile succesive care au reușit să facă, dintr-un biet târg de pescari adunați în ostrovul unui fluviu, una din cele două sau trei metropole puternice ale lumii. Este ca și cum ai spune (și aici humorul se confundă cu adevărul) că modesta luntre a unuia din acei pescari, din acei nautes, a izbutit încetul cu încetul și prin comparație să fie pachebotul colosal, uriașul steamer al cărui tip este Normandie.

Dacă ne urcăm pe coasta Montmartre-ului, dealul acesta dominat de Sacré-Cœur și care este pentru Paris ceea ce e Aventinul sau Palatinul pentru Roma, de exemplu, trebuie să descoperim în fundul zării cam înnegurate, cenușii și blânde totodată, cele două biserici, La Sainte-Chapelle și Notre-Dame, minuni amândouă ale artei ogivale și care indică locul, mărginit de cheiuri, al Parisului primitiv. Dar în același timp, atrași de alte turnuri, de alte cupole și de alte amețitoare vârfuri de turle, ochii, scormonind acest formidabil ocean de pietre, vor zări răsărind și alți „martori”, alte semne monumentale care jaloanează munca secolelor: aici Panteonul Sfintei Genoveva și Luvrul regilor Valois, colo Invalizii lui Ludovic XIV, domul lor, care a fost numit „o cască de bronz și aur”; mai departe Arcul triumfal ordonat, la capătul lui Champs-Élysées, de către Napoleon. Și nu e încă toată priveliștea. Și, ivindu-se din acest minereu al istoriei, din acest creuzet glorios al trecutului, ceea ce privirea surprinde tot așa de bine este Parisul modern, Parisul actual care, tot atât de mult ca și celălalt și fără a-l întuneca pe acela, stârnește mirarea și trezește admirația noastră.

*

Acest Paris al secolului XX, pe care l-au pregătit, prin timpuri, atâtea generații succesive și laborioase, iată-l așa cum l-au format marile realizări ale industriei, cum l-a înfrumusețat gustul luxului, cum l-a rafinat grija confortului și a eleganței.

Acest stup imens, străbătut de un fluviu peste care trec treizeci și trei de poduri și care e făcut din mii de alveole, strămoșii noștri, dacă s-ar întoarce, când l-ar zări ar rămâne muți de uimire. Chiar noi, copiii lor, ne minunăm. Iată ce a devenit pentru noi acel biet ostrov de marinari din timpuri îndepărtate, aproape lacustre: o lume colosală prin dimensiunile ei și prin intensitatea și activitatea de toate felurile care se desprinde din ea, un lucru fascinant.

Un stup (pentru că vorbim de stupi), după spusa entomologilor, nu adăpostește mai puțin de 50.000 albine. Ce stup este atunci acest Paris care nu avea decât 500.000 locuitori sub Ludovic XIV și care acum numără aproape 3 milioane (5 milioane cu împrejurimile imediate)? Gândiți-vă — și aceste cifre sunt amețitoare — că Parisul acesta, Parisul nostru contemporan, e făcut din 90.000 case, ceea ce înseamnă că se găsesc în el cam 650.000–700.000 apartamente, locuințe și camere. Mai gândiți-vă că, dacă s-ar pune străzile lui cap la cap, s-ar ajunge la sute și sute de kilometri!

Acum cinci ani, circonferința Parisului era de treizeci și șase de kilometri. În aceste limite, însă, în corsetul acesta petrificat al vechilor fortificații, Parisul, crescând mereu, se înăbușea literalmente. Și atunci corsetul a plesnit; fortificațiile au fost dărâmate. Acum Parisul respiră mai bine și se poate întinde în voie. Cu toate acestea, populația lui rămâne cea mai deasă din Franța: în medie, 10.000 locuitori pe kilometru pătrat, în timp ce la Londra sau la Berlin, pe un spațiu corespunzător, sunt abia 5.000! Această densitate este chiar atât de mare încât celebrul geograf Jean Brunhes a putut stabili că departamentul Senei, cu Parisul ca reședință, conține el singur o populație superioară populației Norvegiei și egală cu aceea a întregii Elveții!

Din cauza acestei creșteri enorme, părțile cultivate, sau numai plantate cu arbori, ale orașului au fost reduse. Acolo unde unul din vechii ofițeri ai lui Napoleon, generalul conte Lagrange, putea, acum un secol, să vâneze iepuri și potârnichi pe câmpul din jurul Arcului de la Étoile, s-au ridicat acum case prevăzute cu tot confortul și de un bun gust evident. Arhitectura modernă, acolo ca și pretutindeni în Paris, a construit edificii cu ferestrele largi, cu acoperișuri retrase, lăsând să pătrundă soarele și lumina. Pretutindeni, numai pereți de sticlă sau de faianță, suprafețe netede, solide armături de metal, o judicioasă întrebuințare a cimentului, a betonului, a cărămizii; în sfârșit, pretutindeni o silință de înfrumusețare, de asanare considerabilă, de construcție rațională, răspunzând unei nevoi foarte vii de lumină și de aerisire.

Specimenele cele mai reușite în acest gen, afară de hotelurile și de building-urile unde străinii se vor găsi ca la ei acasă, fără a fi depeizați, cu aceleași mulțumiri și cu aceleași resurse ca în țara lor, sunt monumentele de utilitate publică ridicate de zece ani încoace: spitale și clinici concepute după exigențele cele mai imperioase ale antisepsiei și ale igienei; gări cu peroane imense și săli vaste; palate și muzee ca noul Trocadéro, cu linii totodată pure și sobre, cu aripile dispuse în hemiciclu, sau ca Muzeul de artă modernă din Avenue de Tokio, care reprezintă amândouă, în ordinea clădirilor, niște realizări tot atât de perfecte ca tot ce s-a putut vedea în acest gen la Roma sau la Londra, în Brazilia sau în Statele-Unite.

*

Acestui focar de negoț activ, de trafic neîncetat, care este Parisul actual, însuflețit, din centrul lui elegant (acela al bulevardelor) până la docurile și antrepozitele periferiei, de o viață aproape frenetică, deși ordonată, îi corespunde o circulație accelerată și ea, extrem de intensă. Afară de zece gări de drum de fier care permit la sute de mii de călători, veniți din provincie și din străinătate, să ajungă ușor la străzile principale, la răspântiile cele mai centrale ale orașului, o gară aeriană considerabilă, înconjurată de 20 hectare de teren, gara Bourget, facilitează legăturile cotidiene, constante și rapide, prin avioane poștale sau de turism, cu celelalte mari capitale ale Europei. Să se mai adauge la aceasta un tranzit industrial și comercial numeros pe calea fluvială, prin cele două canale utile Saint-Martin și Saint-Denis. Să nu uităm mai ales circulația cu metropolitanul care ajunge, în subsolul pe care îl ocupă, să dubleze circulația de la suprafață și care, printr-o ramificație de linii multiple ce corespund unele cu altele, pe un parcurs de 250 până la 280 kilometri, suprimă distanțele care făceau altădată atât de anevoioase călătoriile prin Paris. Să se acorde de asemenea atenție și celuilalt mod de locomoțiune: acela al celor 200.000 automobile care străbat orașul, ziua și noaptea, grație unei poliții disciplinate, într-o ordine perfectă. Această ordine este chiar atât de bine observată, poliția aceasta atât de bine făcută, încât numai în piața Operei, de exemplu, 50.000 automobile se încrucișează zilnic fără ca niciodată să se întâmple vreun accident, nici măcar o izbitură.

*

Miracolul, într-un astfel de Paris, pe care l-ai putea crede frenetic și care nu-i decât laborios, este că nici confortul și nici estetica nu sunt niciodată sacrificate, ci izbutesc să se mențină și să se completeze. De la baronul Haussmann și inginerul Jean Alphand, contemporani, primul cu Napoleon III și al doilea cu începuturile celei de-a treia Republici, Parisul, între pietrele lui vechi și pietrele lui noi, a știut să facă străzi largi ca rue de Rivoli, du Quatre-Septembre, devenită avenue Foch; să amenajeze piețe vaste înnoind pe acelea ale monarhiei (place Vendôme și place de la Concorde); să rezerve în sfârșit pentru bucuria ochilor și plăcerea plimbării grădini împodobite și pline de flori.

Se întâmplă chiar de multe ori — și aceasta e în tradiția lui Le Nôtre, ilustrul desenator al grădinilor din Versailles și de la Tuileries — că o stradă pariziană, avenue des Champs-Élysées, ca să n-o cităm decât pe ea, este ea însăși o grădină, plantată cu stufișuri de arbuști și pe margini cu castani, iar perspectiva ei care se desfășoară amplă și dreaptă, de la Arcul marțial al Étoilei până la Arc du Carrousel mai grațios, este una din cele mai admirabile și mai bine concepute din toate capitalele moderne. Renumite prin florile lor, grădinile Parisului: Luxembourg, Monceau, Tuileries, Buttes-Chaumont, chiar Palais-Royal atât de frumos și a cărui orânduire monumentală a putut fi comparată cu celebra piață San-Marco din Veneția, formează podoaba rustică a orașului, sunt zâmbetul lui.

Totuși, străinul, pe care vizitarea diverselor muzee îl va fi obosit prin mulțimea de minuni pe care acestea le conțin, va putea, dacă vrea să se odihnească puțin, să se ducă într-unul din cele două mari parcuri suburbane, atât de pline de umbră, atât de verzi și de dese: Bois de Boulogne sporit cu Bagatelle și Bois de Vincennes completat cu grădina zoologică, parcuri despre care s-a spus, nu fără dreptate, că sunt plămânii marelui oraș și, într-un ritm egal, îl ajută pe acesta să respire, să se hrănească cu sevă și cu aer curat. De la Bagatelle și grădina de trandafiri de acolo, atât de reputată, vizitatorul Parisului, care e adeseori un sportiv, se va putea întoarce pe la peluza de la Longchamp. Aici e Newmarket-ul francez; marele premiu care se dispută aici în fiecare vară are aceeași reputație pe care o are Derby-ul din Epsom în Anglia. La cele 10.000 hectare de teritoriu plantat cu arbori, pe care îl reprezintă Vincennes și Boulogne, trebuie să adăugăm serele municipale (tot la Boulogne), florăriile cu violete, garoafe și trandafiri de la Madeleine și de la quai de la Cité și atunci se va înțelege că, dacă Parisul e un oraș de afaceri, el este în același timp un oraș al primăverii și al florilor, un oraș al eleganței.

*

Un observator foarte judicios a spus că, dacă noul meridian al pământului trece prin observatorul din Greenwich, meridianul Modei trece prin rue de la Paix, rue Saint-Honoré și rue de Rivoli. Ce nu s-a scris și ce nu s-a spus despre păpușile din strada Saint-Honoré, păpuși împodobite în secolul XVIII de mâinile iscusite ale frumoasei Bertin, modista Reginei, și care erau expediate când la Viena, când la Petersburg sau la Londra pentru a impune cochetelor Europei legile eleganței pariziene! Astăzi, e drept, nu se mai expediază manechine împodobite cu mii de panglici, însă hegemonia croitoreselor noastre a rămas, în acest încântător domeniu, tot atât de întreagă, tot atât de absolută.

Printre bucuriile discrete și plăcerile delicate de care are parte cel care vizitează cu atenție Parisul, puține sunt atât de agreabile ca acelea care constau în a zăbovi în fața vitrinelor strălucitoare și în a contempla seducătoarele etalaje ale magazinelor într-unul din cartierele distinse, acela al Operei, de exemplu. Vizitatorul are, pe lângă alte bucurii ale călătoriei, plăcerea de a descoperi că aspectul Parisului e bogat și divers. Mai întâi, după câteva zile, el va afla că Parisul este asemenea unui regat care ar avea provinciile lui deosebite, teritoriile lui diferite, care sunt însă toate, printr-o anumită latură, atrăgătoare și noi. În jurul Bursei și pe lângă rue du Sentier se află cartierul afacerilor; și asta e cu atât mai frapant și, prin contrast, mai amuzant, cu cât la câteva sute de metri sunt alte mici provincii, acestea mai pașnice și care îl îndeamnă spre singurătate și vis: vechiul cartier Marais, insula Saint-Louis, regala și spațioasa place des Vosges. În umbra Sorbonei și a Panteonului mai este o provincie: aceea a boemei, a cartierului latin, rezervată studenților și unde sunt adunate (cu imense anexe în Cetatea Universitară de la Porte d'Orléans) cele mai celebre licee și facultățile faimoase. Căci așa e Parisul: în el toate aspectele se adună, se înfruntă sau se completează într-un ansamblu armonios. Din atâtea contraste, din atâtea curente chiar, venite din trecut și din prezent, din marile secole istorice ca și din secolul cel nou, se desprinde o lume minunată. Émile Zola, care într-unul din romanele lui studiase în special cartierul halelor, spunea că acolo e „pântecele Parisului”; dar „creierul Parisului”, laboratoarele în care se practică aceea vrăjitorie binefăcătoare și savantă de care vorbea Jules Lemaître, există de asemenea!

Și nu mai vorbim de teatrele unde se urmează, cu alternanțe mergând de la arta clasică la arta modernă, tradiția celor mai ilustri poeți dramatici sau comici; și nu vorbim nici de muzeele cele mai variate și mai bogate. Căci asta este iarăși una din superioritățile Parisului: aici unde se elaborează Moda, unde triumfă capodoperele celei mai delicioase și mai fragile cochetării, se impun, păstrate în muzee, cele mai nemuritoare chipuri femeiești din toate timpurile: Victoria din Samothrace, Gioconda, Laura Dianti, și din toate Venerile cea mai frumoasă: Venera din Milo!

*

Una din noile surprize cele mai ingenioase care așteaptă pe străinul ce vizitează Parisul este că, de-acum înainte, toate aceste minunate forme plastice, sculptate sau pictate, sunt vizibile, câteodată, seara. Zână binefăcătoare, electricitatea, care transformă capitala imediat ce se înserează ca să facă din ea un oraș nou, aproape oriental, prin risipa de culori, răspândește acum valurile ei de savantă lumină până în sanctuarul în care domnesc zeițele și zeii artei antice. Și astfel feeria care a început ziua cu vizitarea magazinelor, grădinilor și monumentelor continuă și noaptea în muzee și în teatre în toată strălucirea și varietatea luminilor ei.

Parisul pe care Goethe îl saluta, încă de pe atunci, cu numele de oraș universal, și-a păstrat, după cum se vede, această universalitate, această reputație. Miracolul este că, fără a renega nimic din trecutul său atât de încărcat de istorie, acest oraș, de un strălucitor prestigiu, a știut să pună de acord cu tradiția care apasă asupra lui un evident confort și o igienă modernă desăvârșită. Edilitatea lui, prin amabila și binevoitoarea primire pe care o rezervă străinului turist, a făcut cât mai plăcută șederea aici, ședere pe care nicio altă capitală nu o poate oferi atât de fertilă în resurse materiale și, pentru ochi și spirit, atât de bogată în spectacole și distracții rare și alese.